PNL merg cu „legea defăimării” la Curtea Constituțională

PNL merg cu „legea defăimării la Curtea Constituțională
Publicat: 29/02/2016, 19:09
Actualizat: 12/10/2016, 19:27

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a spus luni într-o conferință de presă că liberalii au terminat deja de redactat sesizarea către CCR prin care contestă reluarea votului la opt proiecte de lege, de către plenul Camerei Deputaților, și că urmează să o înainteze în curând. Aceștia contestă procedura din ședința de plen, atunci când votul a fost reluat pe opt proiecte, iar legea inițiată de Liviu Dragnea a fost retrimisă la comisie.

Săptămâna trecută, conducerea Camerei Deputaților a hotărât să suspende votul electronic, urmând ca opt proiecte de lege să fie votate din nou prin ridicare de mână, inclusiv „Legea defăimării”, care a și fost retrimisă la comisii. După aproape două ore de discuții, cu ușile închise, deputații au ajuns la un acord pentru reluarea votului. Deși liberalii au părăsit sala, au rămas 186 de deputați care au votat majoritar pentru reluarea votului pe toate legile. Mai târziu, deputații PNL au revenit în sală, dar au ales să nu își dea votul în privința retrimiterii la comisii a legii lui Dragnea. Controversele, mai ales cele între PSD și PNL, au continuat timp de câteva ore bune

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A murit o somitate a României. S-a stins imediat după alegeri. Dumnezeu să-l odihnească în...
Dan Andronic despre secretele victoriei lui Călin Georgescu. Avertismentul SRI despre TikTok
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?